Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
 

 

Ziua Mondiala a Apei sărbătorită cu bucurie și culoare

 

”Shape of water”, pe podium !

 

 Ediția din acest an a Zilei Mondiale a Apei derulată, în premieră, într-un cadru de iarnă, a reunit sute de copii dornici să-și declare dragostea față de apă. Ca de fiecare data, efortul celor mici a fost răsplătit cu premii constând în diplome și jocuri educaționale oferite de ”Apă Canal” SA Sibiu și ”Wilo România”, parteneri în Programul ”Prietenii apei”.
Reprezentanții operatorului regional ”Apă Canal” SA Sibiu au desfășurat o serie de vizite în școli și grădinițe pentru a-i premia pe cei mai talentați copii, dar și pentru a le vorbi despre transformările pe care apa le parcurge pentru a devenii bună de băut și, după utilizarea ei în gospodării, cum este curățată și reintrodusă în circuitul natural.
Copiii Grădiniței numărul 28 Sibiu au pregătit o expoziție dedicată ”lichidului vital”, cei mici exprimându-și prin culoare cunoștiințele legate de apă. ”Bem viață !”, a exclamat unul dintre copii răspunzând la întrebarea ”De ce este important să consumăm apă ?”
O prezentare inedită au avut-o și elevii Școlii generale numărul 18 din Sibiu, unde circuitul apei în natură a fost descris în limba germană. Modul în care omul intervine în mediul înconjurător, influențându-l, poate avea efecte devastatoare, a fost concluzia trasă, la unison, de elevii acestei școli. ”Wir leben Wasser” ( ”Iubim apa”) a fost concluzia întâlnirii cu elevii acestei școli.
O expoziție bogată a fost realizată de aproximativ 300 de copii ai Grădiniței numărul 22 din Sibiu unde, în sala de festivități, a avut loc premierea celor mai reușite lucrări. Peisaje de vis dar și imagini aride, lipsite de viață, au fost surprinse de cei mici în încercarea de a transmite faptul că apa face diferența între viață și moarte în numeroase locuri ale planetei. Impregnate în culori, palmele copiiilor au imprimat pe bucăți de carton imaginea unor ființe fantastice ce stăpânesc adâncul mărilor. ”Și aici este nevoie de apă curată !”, a fost mesajul celor mici.
Curtea Școalii generale ”Octavian Goga” din Rășinari a fost ocupată de sute de ”prieteni ai apei” care, după ce au vernisat expoziția de desen și pictură organizată pe holul instituției au asistat la festivitatea de premiere a celor mai frumoase lucrări. Premiul I a fost acordat unei eleve din clasa a VI-a, care a realizat o lucrare inspirată din ”Shape of water”, cea mai premiată peliculă a Premiilor Oscar din acest an. ”Este vorba despre viață și iubire într-un mediu aparte”, a subliniat tânăra artistă.
Liceul Tehnologic din Mârșa a fost gazda unor experimente având ca element principal apa. Elevii au studiat proprietățile apei, modul în care interacționează cu alte lichide ( detergenți, ulei, combustibili) sau diferite obiecte.
Activitățile au fost organizate în noul ”Laborator de joacă și explorare” al școlii mârșene, unde curiozitatea eleviilor întâlnește știința. Câteva zeci de picturi dar și machete sau poezii formează o frumoasă expoziție organizată pe holurile școlii, ce poate fie vizitată atât de copii cât și de dascăli. Cele mai frumoase creații dar și cele mai reușite experimente au fost premiate cu jocuri educaționale.
De ziua apei, câteva zeci de copii se pregăteau intens la Bazinul ”Olimpia”din Sibiu. Pe toți îi lega pasiunea pentru sport, pentru apă. Cu toții au participat la un concurs de înot, premiile oferite constând în jocuri educaționale.
”Modul în care înțelegem să utilizăm resursele de apă trebuie să fie unul responsabil, conștienți fiind că apa este o resursă naturală epuizabilă. Prin acest tip de activități dorim să educăm generația tânără, să sădim respectul pentru apă și mediul înconjurător”, a declarat directorul general al ”Apă Canal” SA Sibiu, ing. Vasile Maier.
În luna aprilie, uzinele de apă și stațiile de epurare ale Sibiului dar și din alte localități aflate în aria de operare a ”Apă Canal” SA vor avea ”porțile deschise” pentru sute de elevi dornici să afle, în cadrul ”Școlii altfel”, cum apa brută devine potabilă iar cea uzată redevine curată.

 

 

Ultima modificare 22-03-2018



  Primaria Sibiu
 

Primaria SIBIU Alaturi de Primaria Sibiu realizam cele mai indraznete proiecte





Prietenii Apei



Politica pentru Protectia Datelor