Sibienii și turiștii sunt invitați să descopere la pas, istoria bogată a apei, în vechea cetate.

 

Cândva Sibiul era înconjurat de lacuri, folosite pentru a ține năvălitorii la distanță, dar și pentru a asigura necesarul vital sau pentru a face piscicultură.

 

Plimbându-ne astăzi pe străzile orașului, poate fi greu să ne imaginăm cum arăta o fântână în vechile vremuri sau cum orașul a fost mistuit de flăcări, tocmai pentru că accesul la apă nu permitea o protecție adecvată contra incendiilor.

 

 

Acum, poveștile apei, descoperite treptat de-a lungul ultimului an de urmăritorii paginii de Facebook Apă Canal Sibiu, sunt reunite în premieră într-un traseu pietonal.

 

 

Începând de astăzi, la acesta sunt invitați să participe atât turiștii, cât și sibienii, fie individual urmărind codurile QR, fie asistați de către un ghid turistic (în fiecare sâmbătă și duminică, începând cu ora 10:30). 

 

Avanpremiera turului a avut loc astăzi, 20 iulie, de Ziua Gospodarului, în compania reprezentanților Apă Canal Sibiu, care au parcurs toate cele 16 puncte de referință, alături de ghidul Adela Dadu.

 

Istoria apei bazată pe informațiile din arhiva companiei au fost însuflețite și redate cu multă savoare de Adela, ghid ce însoțește de ani de zile, turiștii români și străini, în descoperirea frumuseții Sibiului.

 

 

În Drumul Apei, compania Apă Canal Sibiu face cunoscută bogata sa arhivă cu episoade fascinante. Ele prezintă demersurile pe care locuitori, meșteșugari și autorități locale au fost nevoiți să le facă pentru a ajunge la confortul de a avea apă în propriile case.

 

 

Din acest weekend turul va deveni oficial accesibil, în mod GRATUIT, celor ce-și doresc să îl parcurgă. Astfel, în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 10.30 doritorii vor fi așteptați de către ghizii autorizați în Piața Mare, chiar în fața clădirii Primăriei.


De aici vor merge mai departe parcurgând următoarele puncte majore:

  • Strada Turnului colț cu Farului (unde grupul va afla istoria Orașului de Jos și de Sus, dar și informații despre vechile denumiri ale Sibiului), 

  • Casa Calfelor (unde va fi identificat și unul dintre cele mai vechi capace de canalizare, care se crede a fi printre primele capace produse de Uzina ”Independența”, companie producătoare de utilaje pentru metalurgie), 

  • Piața Huet (și ale sale povești despre lacurile din jurul Sibiului și modul în care acestea erau gestionate într-un mod unic de breslele din cetate),

  • Piața Mare (unde grupul poposește la Fântâna cu grilaj pentru a-i descoperi povestea),

  • Strada Cetății (cu poveștile despre epidemiile de tifos și holeră, dar și despre prima uzină de apă și Regulamentul oficial al apei).

 

Tot de astăzi, în punctele principale ale turului, Apă Canal Sibiu cu susținerea Primăriei Sibiu a instalat plăcuțe marcate cu coduri QR, ce conduc către imagini de arhivă și informații valoroase.

 

Cu ajutorul acestor coduri QR, puteți opta să parcurgeți turul fără ghid, în orice zi a săptămânii. În acest sens, va fi disponibilă gratuit, broșura turului Drumul Apei la punctul de informare turistică (din sediul Primăriei, Piața Mare). Ea face urmărirea punctelor importante de pe traseu foarte ușoară.

Drumul Apei poate fi urmărit și pe Instagram, o parte dintre imaginile de arhivă fiind postate pe contul @apacanalsibiu. 

De asemenea, cei care au întrebări legate de tur le pot adresa folosind adresa de email: viorica.maier@apacansb.ro.

De Ziua Gospodarului, Apă Canal Sibiu lansează primul său traseu turistic ghidat, disponibil GRATUIT