Despre rolul pe care apa îl joacă în viaţa fiecărui om sau a fiecărei comunităţi se pot spune multe însă oricât de multe păreri am avea o concluzie general valabilă se desprinde: fără apă nu ar exista viaţă.
Sibiul nu face excepţie de la regulă, aşezarea oraşului lângă râul Cibin nefiind una întâmplătoare. Cu primele semne ale apariţiei sale înfipte adânc în istorie, pe vremea daco-romanilor, când pe locul actualului cartier Guşteriţa fiinţa Cedonia, aşezare atestată în jurul anului 270, Sibiul a cunoscut un curs spectaculos al dezvoltării sociale şi economice, culminând cu anul 2007, când oraşul de pe Cibin a strălucit din postura de Capitală culturală europeană.
Prima referire la locuitorii acestor ţinuturi datează de la 1191, când, pe 20 decembrie, Papa Celestin al II-lea constată şi recunoaşte existenţa organizării religioase a coloniştilor germani stabiliţi în aşezarea denumită Hermansdorf. Dezvoltarea meşteşugurilor, în cadrul numeroaselor bresle, a făcut din Sibiu unul din cele mai prospere oraşe ale regiunii, devenind capitala celor şapte „scaune” săseşti din Transilvania. Aici sunt înregistrate multe dintre premierele româneşti: construcţia, la 1292, a primului spital, 1380 – prima şcoală, 1494 – prima farmacie, 1534 – prima moară de hârtie, 1551 – se experimentează prima rachetă în trepte, 1795- primul paratrăznet, 1895 – primul pod de fier, 1894 – prima staţiune montană (Păltinişul) , 1895 – prima enciclopedie.
Dorinţa de a fi mereu în frunte, care a caracterizat Sibiul încă de la apariţia sa, a fost o motivaţie suficientă de a găsi cele mai bune căi pentru a aduce apa, de la izvor sau din râu, până la robinetele sibienilor. Acest lucru s-a realizat la 1894, an ce marchează începuturile distribuţiei centralizate a apei în oraşul Sibiu. Puţine sunt oraşele româneşti care se pot mândri cu o astfel de realizare timpurie, pe care o datorăm în principal celor care au condus Sibiul şi care, cu eforturi imense din punct de vedere financiar, au reuşit să „îmblânzească” apa şi să o pună la dispoziţia locuitorilor.
Primele descrieri ale modului în care era utilizată apa în vechime datează de la mijlocul secolului al XIV-lea, când la marginea oraşului existau mai multe lacuri şi care aveau dublul rol de a asigura apa polulaţiei precum şi de a oferi protecţie în caz de atac. Acestor lacuri cu apă provenind din râul Cibin li s-au adăugat, începând cu a doua jumătate a secolului XV, altele alimentate dintr-un canal săpat ce prelua o parte a apelor râului Şteaza. Canalul a fost denumit Trinkbach, adică „Pârâul cu apă de băut”. În secolul 18 apar fântânile publice, conectate prin tuburi de bazalt iar mai apoi din lemn, la apa lacurilor. Dorinţa construcţiei unui sistem centralizat de captare şi distribuţie a apei determină conducătorii oraşului să caute specialişti străini. La 1858, inginerul german Michael Seyfried propune captarea apei din râul Şteaza, urmată de decantare, filtrare şi distribuţie prin conducte din fontă. Vienezul I.G. Ellenberger, propune, la 1873, folosirea sursei Şteaza după devierea râului de pe o porţiune de teren cu multă humă, care altera calitatea apei. Ambele proiecte nu au fost realizate deoarece erau prea scumpe la acea vreme.
Primele soluţii viabile s-au dovedit cele furnizate, începând cu 1879, de inginerul german Salsbach, care propunea captarea apei din subteran, din Lunca Ştezii, constatând un debit de 900 de litri/minut, suficient pentru a acoperi consumul celor aproximativ 20.000 de locuitori ai Sibiului din acea vreme. La 1881, concluziile proiectului sunt prezentate conducătorilor oraşului, care încep demersurile pentru cumpărarea terenurilor din Lunca Ştezii. Acest lucru se finalizează în 1885, iar captarea este construită un an mai târziu. Pentru a putea pune în practică proiectul lui Salsbach, au fost căutate surse de finanţare, valoarea lucrărilor fiind estimată la 300.000 de florini. Din cele 8 oferte depuse de diferite bănci interesate, a fost reţinută cea a Universităţii săseşti din Sibiu. Din păcate, în ianuarie 1888, proiectul a intrat din nou în blocaj, pe fondul lipsei de bani şi a imposibilităţii oraşului de a garanta creditul.
Epidemia de holeră de la 1892, generată în special de microbii din apa râului Şteaza, au determinat oficialităţile să adopte în regim de urgenţă măsuri pentru conectarea oraşului la sursa subterană indentificată de Salsbach. În 1893, se se concesionează serviciul de alimentare cu apă a Sibiului firmei austriece Rumpel & Niklas, care realizează proiectul Salsbach.
La 1894, concesiunea este transmisă de Rumpel &Niklas către Societatea anonimă pentru instalaţii de apă, încălzit şi iluminat din Viena, care, la 25 noiembrie, pune în funcţiune Uzina de apă din Lunca Ştezii, precum şi apaductul ce alimenta oraşul.
Dezvoltarea reţelei şi a surselor de captare au devenit o constantă, încercându-se în permanenţă acoperirea necesităţilor crescânde generate de dezvoltarea economică şi socială a Sibiului. La 1909 se pune în funcţiune aducţiunea de la Păltiniş, care transporta apă dintr-o reţea de izvoare captată în zona Şanta. Reţeaua este dezvoltată în 1922 şi 1928, când sunt captate izvoarele din zona Dăgneasa şi Cotorăşti.
La 1909 este realizată, de către firma Siemens, o instalaţie de tratare a apei prin ozonare, procedeu întâlnit la acea vreme doar în marile oraşe europene. Ozonarea apei a existat până la 1923, când s-a trecut la tratarea cu clor.
Cea mai importantă extindere a capacităţilor de transport şi tratare a apei a venit însă în 1965, când, pe râul Cibin, în amonte de localitatea Gura Râului, a fost realizată o captare, o aducţiune de 14,1 kilometri cu un diametru de 600 mm şi o staţie de tratare a apei în apropierea oraşului, la ieşirea către localitatea Poplaca. Capacitatea de tratare a uzinei „Dumbrava” era de 480 l/secundă, fiind sporită, în urma unor lucrări de extindere ulterioare, în anul 1977, la 900 l/secundă.
Dezvoltarea industriei în era comunistă şi creşterea numărului de locuitori, la peste 150.000 de persoane, a condus la necesitatea sporirii capacităţilor de producţie, astfel încât, în 1979, este pusă în funcţiune o nouă aducţiune, de 1000 mm, care alimenta Staţia de tratare Sibiu cu apă provenind de la Acumularea Gura Râului, complex hidroenergetic ce putea stoca 15,5 milioane metri cubi de apă.
Cu toate că Sibiul beneficia de o alimentare de 1610 l/secundă din sursele Gura Râului, Păltiniş şi Lunca Ştezii, în 1990 s-a căutat o alternativă surselor deja „tradiţionale”. Studiile au indicat râul Sadu, iar proiectul realizat prevedea construcţia unei prize de captare, aducţiune de 16,8 kilometri şi a unei noi staţii de tratare. Capacitatea de transport şi tratare a întregului ansamblu, realizat la 1994, este de 400 l/secundă, putând fi exstins la 1000 l/secundă. Noua staţie de tratare, Sibiu Sud, nu a fost realizată în întregime, aportul de apă din sursa Sadu fiind tratat în Staţia „Dumbrava”.
Sibiul se poate mândri şi cu faptul că a fost printre primele oraşe din România cu un sistem de canalizare conectat la staţia de epurare. Realizate începând cu 1908, canalizarea şi epurarea oraşului au continuat să se dezvolte în ritmul de creştere al oraşului. În 1970, a fost construită o nouă staţie de epurare a apelor uzate, amplasată la 5 kilometri de Sibiu, pe teritorul comunei Şelimbăr.
Un pas important în dezvoltarea serviciilor de apă şi canalizare l-a constituit aprobarea, în 2002, a Proiectului privind reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi al canalizării din municipiul Sibiu, finanţat din fonduri Ispa. Lucrările au început în 2004 şi au vizat reabilitarea Staţiei de tratare a apei „Dumbrava”, a Staţiei de epurare, reabilitarea şi extinderea reţelelor de canalizare, precum şi contorizarea şi monitorizarea reţelelor de distribuţie. Valoarea investiţiei se ridică la 37.588.000 Euro, din care 25.560.000 Euro grant din partea Uniunii Europene, 10.000.000 Euro credit BERD garantat de municipalitatea sibiană, şi 2.028.000 Euro contributie directă a societăţii Apă Canal Sibiu SA.
Beneficiile proiectului sunt multiple, de ele beneficiind peste 200.000 de cetăţeni. Calitatea apei tratate, acoperirea în totalitate a cerinţelor alimentării cu apă şi canalizare, precum şi epurarea corespunzătoare a apei uzate fac din Proiectul Ispa o reuşită, rod al colaborării dintre proiectanţi, constructori, beneficiar şi administraţia sibiană.
Anul 2009 a adus o creştere importantă a ariei deservite, peste 240.000 de locuitori beneficiind de serviciile societăţii Apă Canal Sibiu SA. Transformarea în operator regional a presupus preluarea serviciilor în două oraşe din judeţul Sibiu – Cisnădie şi Avrig, precum şi în municipiul Făgăraş din judeţul Braşov, Apă Canal Sibiu SA devenind al doilea operator din România cu servicii inter-judeţene.
Pentru continuarea lucrărilor de modernizare în toate localităţile deservite, Apă Canal Sibiu SA a derulat un amplu proiect de extindere si reabilitare a infrastructurii prin POS Mediu de aproape 100 de milioane de Euro, reușind să creeze premisele asigurării unor servicii de calitate pentru numeroase localități aflate în aria de operare.
Încrezătoare în capacitatea sa de a gestiona fonduri şi proiecte de anvergură, Apă Canal Sibiu SA va accesa noi fonduri europene pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), a cărui valoare este estimată la peste 200 milioane de Euro.