De Ziua Mondială a Donatorului de Sânge colegii noștri au fost autorii unui gest pe care vă încurajăm să îl urmați: donați sânge.

De ce este important? Pentru a răspunde folosim un articol realizat de @Mediafax, care precizează că în pandemie nu a existat sânge pentru 1 din 3 români. Oricare dintre noi poate fi acel român 😥

Iar între timp, situația s-a înrăutățit. Iată de ce participarea fiecăruia e esențială.

🟢 În Sibiu, poți dona la Centrul de Transfuzii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu (B-Dul. Corneliu Coposu), iar în Făgăraș, în cadrul clădirii din incinta Spitalului Municipal, unde funcţionează şi Hospice Casa Speranţei (vizavi de Ambulanţă).

 

Ce reguli trebuie să respecte donatorul:

⛔ să aibă vârsta cuprinsă între 18 – 60 ani;

⛔ greutate peste 50 Kg;

tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg;

⛔ să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale;

⛔ să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării;

⛔să nu fi avut: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte – boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele: psoriazis, vitiligo, miopie forte peste (-) 6 dioptrii, cancer;

⛔ femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală.

 

 

Beneficiile pentru donatori:

➕ analize gratuite;

➕ 7 tichete de masă cu care se pot achiziţiona produse alimentare;

➕ o zi liberă de la serviciu, în ziua donării (în cazul salariaţilor);

o zi scutire de frecvenţă, în ziua donării (în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor);

posibilitatea achiziţionării unui abonament pentru o lună la transportul în comun, cu reducere de 50%.

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge