Apă Canal Sibiu S.A. a semnat miercuri, 14 iunie 2023, contractul pentru CL14 – Reabilitări şi extinderi aducţiuni în sistemul Făgăraş, din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov, în perioada 2014 -2020”.
Lucrările de extindere şi modernizare, din cadrul acestui contract, includ reabilitarea aducţiunii de apă potabilă Pojorta – Făgăraş, pe o lungime de aproape 15 km, şi a conductelor de legătură către celelalte localităţi alimentate, cum ar fi Voivodeni, Dridif, Beclean, Luţa şi Ludişor. Locuitorii din Pojorta vor beneficia de modernizarea rezervoarelor de înmagazinare a apei potabile şi de mărire a capacităţii staţiei de pompare din localitate.
Aducţiunea care face legătura dintre rezervorul de înmagazinare Iaşi şi reţeaua de distribuţie a localităţilor Săvăstreni şi Săsciori va fi, de asemenea, modernizată, pe lângă rezervorul de înmagazinare din Iaşi. Se va construi şi un nou rezervor cu o capacitate de 100 de m3, pe lângă extinderea şi reabilitarea staţiei de pompare apă potabilă de la gospodăria de apă Iaşi.
În Dejani, se va înfiinţa un rezervor nou şi o instalaţie de dezinfecţie cu clor, pe lângă construcţia unei noi aducţiuni care va uni rezervorul din Iaşi cu cel din Dejani. De asemenea, localităţile Dejani, Recea şi Berivoi vor avea o aducţiune nouă de apă potabilă cu o lungime totală de peste 7 km. De la Recea va porni o nouă aducţiune către Gura Văii. În Toderiţa se va construi un rezervor de înmagazinare, împreună cu instalaţia de dezinfecţie aferentă ce va deservi populaţia din localitate şi din Mândra. De la acest rezervor din Toderiţa se va înfiinţa o aducţiune de apă potabilă către Săsciori cu o lungime de peste 15 km şi o alta către Mândra, mai scurtă, de aproximativ 4 km.
Lucrările de construcţie vor fi realizate de către Asocierea formată din Gopro Infrastructure SRL (lider) şi Ica Probuilt SRL şi Aqua Serv SRL, în calitate de parteneri.
Valoarea contractului este de 40.590.272,98 lei fără TVA. Perioada de execuție a lucrărilor este de 30 de luni, la care se adaugă perioada de notificare a defectelor/perioada de garanție, care este de 60 de luni, de la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Brasov, în perioada 2014 -2020” are o valoare totală de peste 225 de milioare de euro, din care confinanţarea Uniunii Europene este de 79,9%. Proiectul de investiţii contribuie la protejarea şi conservarea mediului şi promovarea utilizării eficiente a resurselor, ceea ce ar duce la o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii a 26 de Unităţi Administrativ Teritoriale, 19 din județul Sibiu și 7 din județul Brașov, parte din proiect.
Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Contact: Mihai Banciu | Șef Unitatea de Implementare a Proiectului
APĂ – CANAL Sibiu S.A. | Tel. 0269/229639 | Fax 0269/227457 | E-mail: piu@adslexpress.ro