Conductele folosite la acea vreme pentru transportul apei erau din bazalt. Nu se cunoșteau atunci metodele prin care conductele s-ar fi putut etanșa. Ulterior, de la bazalt se trece la lemn, fapt care duce la extinderea rețelei de conducte mai repede.
Odată ce se extinde rețeaua de conducte, crește și numărul fântânilor publice. Acestea ajung la 27, fiind amplasate pe Strada Mitropoliei, Centumvirilor, Ocnei și nu numai aici.
Cum arăta o fântână a acelor timpuri? Iată ce menționează Emil Sigerus: “O întindere respectabilă de noroiu în mijlocul căreia își făcea loc curentul apei, spre care însă lumea se îndrepta din toate părțile. În orele când apa era necesară tuturor, se producea desigur o îmbulzeală și o hărmălaie sălbatică, fiecare căutând să apuce un loc mai repede la fântână.”
S-a încercat implementarea unor sisteme de decantat apa, conform tehnicilor și cunoștințelor vremii. Soluțiile aplicate însă s-au dovedit ineficiente, deoarece consumul era neuniform și decantoarele subdimensionate.